Destinatar: Marta Petreu

"Încredinţez aceste foi unui om tânăr, care le va primi cu bună-credinţă şi le va citi aşa cum ar sta de vorbă cu el însuşi", scria Mihail Sebastian în "Ultimul cuvânt" din Cum am devenit huligan. Îşi punea toate speranţele în această lectură cinstită. Din păcate pentru el, odată cu volumul Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian (Polirom, 2009), destinul antum care l-a urmărit pe Sebastian după publicarea cărţii De două mii de ani..., transformarea lui în obiect de scandal, riscă să se repete şi postum. În loc să fie înţeles la nivel uman şi judecat în prezentul său istoric atât de nuanţat şi de neclar, este încuiat într-o celulă ideologică şi transformat în argument pentru demonstrarea unei teze. Mai rău, judecata şi condamnarea se fac din perspectiva omului de azi, pentru care apele s-au limpezit. Or, cele mai multe bătălii istorice şi ideologice seamănă cu cea trăită de Fabrice del Dongo din romanul lui Stendhal: tânărul erou, "fort peu héros en ce moment", nu-şi dă seama foarte bine ce se întâmplă, e derutat, prins în evenimente punctuale care-i distrag atenţia, habar n-are că a participat la o bătălie importantă pentru istorie. Va afla târziu că a luat parte la marea bătălie de la Waterloo. De altfel Sebastian o şi spune: "E aşa de greu, în toiul unei lupte politice, să distingi o poziţie de alta, să deosebeşti un strigăt de alt strigăt, să desparţi un obiect de altul. Loviturile cad orbeşte, fără să aleagă prea mult. Strigătele rezumă lapidar, sălbatic, cele mai imposibile împreunări de idei, cele mai stranii alianţe" (Cum am devenit huligan, Bucureşti, Editura Hasefer, 1995, p 294)

Dragă Marta (dacă memoria nu mă înşală am stabilit cândva acest fel de adresare între noi, în rarele ocazii când am vorbit), cartea ta este cel mai sistematic exerciţiu de demonizare pe care l-am citit