Pentru numărul de acum două săptămîni aveam "pe ţeavă" un articol pe care, din cauza intervenţiei Necunoscutului (sau cum îi zice fiecare dintre noi, în intimitate), am simţit nevoia să-l las de-o parte. Murise Lena " pe numele ei oficial şi complet, Magdalena Boiangiu, redactor-şef adjunct al Dilemei (şi noi, şi vechi) şi prietenă a mea, titulară, de ani întregi. Totuşi, schimbarea "macazului" nu a fost, atunci, o hotărîre uşor de luat, pentru că omul în jurul căruia s-ar fi învîrtit comentariul iniţial urma să împlinească, peste cîteva zile de la apariţia revistei, 86 de ani, pentru că pretextul articolului era un eveniment "punctual" şi pentru că, alături de înţelepciunea seculară condensată în renumitul adagiu "Morţii cu morţii, viii cu viii", logica elementară îţi spune că Dincolo timpul contează, fără îndoială, altfel, pe cînd aici, după cum vedem tot mai des, în raport cu azi, mîine poate însemna prea tîrziu. Încercînd să-mi adun mintea şi inspiraţia pentru spaţiul de faţă, mi-am zis, o clipă, că revenirea la subiectul abandonat ar semăna cu o supă reîncălzită, că, ocazia o dată trecută, nu are rost să fie evocată post festum, că, foarte probabil, chestiunea nu ar mai interesa pe nimeni, că, nu-i aşa, imperativul "actualităţii" " obsesie editorială perpetuă (mai ţineţi minte, stimaţi concetăţeni maturi, somaţia ceauşistă pe tema prezentului fierbinte?) " trebuie să primeze ş.a.m.d., ş.a.m.d. Ezitarea a durat, însă, doar o clipă.
În avalanşa "ofertelor culturale estivale", cum spune expresia "promoţională" consacrată, s-a petrecut aproape în anonimat o mică sărbătoare foarte caldă şi foarte neprotocolară, care, în mod normal " sau într-o lume normală " ar fi trebuit să adune asupra ei nu doar atenţia celor cîtorva "medii" scrise şi audiovizuale prezente acolo prin redactorii lor "de la Cultură", ci şi a ziarelor centrale, a principalelor televiziuni
