Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Episodul doi

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 17 iulie 2009 ·

Lucian Bute îl va înfrunta din nou, pe 28 noiembrie, pe mexicanul Librado Andrade, în faţa căruia a cîştigat cel mai controversat meci din carieră

Pe 24 octombrie 2008, Lucian Bute l-a învins la puncte la Montreal pe Librado Andrade. Românul cîştigase clar primele 11 runde, dar a fost trimis la podea în ultimele secunde ale partidei. S-a ridicat cu greu şi şi-a păstrat titlul IBF la categoria supermijlocie. Reprezentanţii lui Andrade au contestat vehement succesul, considerînd că arbitrul de ring, canadianul Marlon Wright, a numărat prea încet şi i-a dat posibilitatea românului să-şi revină.

"Îmi pare bine că voi boxa din nou cu Andrade. Vreau să nu mai fie nici o suspiciune legată de victoria din primul meci. Nu o să mai aibă şansa de a mă pune la podea! O să-mi păstrez centura"

Lucian Bute

Managerii celor doi pugilişti au căzut de acord asupra unui nou meci. Golden Boy Promotions şi Interbox au licitat asupra organizării meciului. Au cîştigat reprezentanţii lui Andrade (30 de ani), care au oferit 1,211 milioane de dolari, faţă de 1,195 milioane cît a oferit Interbox. Meciul al doilea dintre Bute şi Andrade se va disputa pe 28 noiembrie. "Data e bătută în cuie. Nu se ştie încă în ce sală se va disputa gala. Noi am vrea la Montreal, dar în acea zi echipa de hochei Montreal Canadians are programat meci în NHL. Dacă nu se va ajunge la nici un consens cu hocheiştii, întîlnirea va avea loc la Quebec", a declarat Richard Schaefer, reprezentantul Golden Boy Promotions.

În direct pe HBO

Cea mai influentă televiziune în box din Statele Unite, HBO, va transmite în direct meciul dintre român şi mexican. "E o mare onoare pentru mine că HBO va veni special în Canada. E un vis la care am visat şi iată că s-a materializat. Sper să fac un meci mare şi să continuu cu apariţiile mele pe HBO", a declarat Bute, car

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 11 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Romaşcanu: Gospodăriile afectate de inundaţii primesc vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice

G4Media acum o ora
Gospodăriile afectate de inundaţii ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, transmite Agerpres. El a declarat că în ultim

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări

Adevarul acum 17 minute
Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie, alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum 55 minute
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 2 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°