Marius Ardeleanu a înfiinţat, în 2007, Asociaţia „Terra Dacica Aeterna” ce recrează fidel fragmente din viaţa cotidiană, civilă şi militară a civilizaţiilor dacică şi romană.
Marius Ardeleanu este arheolog cu „acte-n regulă”, adică înscris în Registrul Arheologilor din România, din 2005, dar pe şantier, în mijlocul săpăturilor arheologice, este din 1999. I-a plăcut istoria dintotdeauna, însă, pe la 14 ani, atunci când erau „la modă” filmele cu poliţişti, a fost influenţat de faptele eroice ale „justiţiarilor” şi a vrut să devină unul dintre ei.
„Am zis că poliţia nu este pentru mine în momentul în care mi s-a cerut să mă tund”, spune Marius. „Atunci am ştiut că trebuie să mă orientez spre altceva. Cum îmi place istoria la nebunie, am ales arheologia”, continuă el. Este încântat şi se bucură de orice obiect pe care îl descoperă. Singurul lui regreat este că statul nu mai finanţează săpăturile sistematice. „Noi trebuie să mergem la săpături doar atunci când cineva face lucrări de reabilitare. Suntem un «ghimpe» pentru constructori pentru că fără aprobarea noastră ei nu-şi pot continua activitatea”, explică arheologul.
Documentaţia a durat ani de zile
Din dragoste pentru istorie şi pentru daci şi romani, Marius Ardeleanu, împreună cu alţi pasionaţi de vremurile de odinioară, a înfiinţat în 2007 la Cluj-Napoca Asociaţia „Terra Dacica Aeterna”. Aceasta este o premieră în spaţiul românesc în ceea ce priveşte recrearea cât mai fidelă a unor fragmente din viaţa cotidiană, civilă şi militară a civilizaţiilor dacică şi romană. „Am observat că lumea doreşte să vadă mai mult decât nişte personaje îmbrăcate în daci şi romani. Vroia să vadă efectiv comportamentul lor, precum şi modul în care se luptau”, spune Marius.
Astfel, el recunoaşte că s-a documentat ani de zile înainte de a prezenta scene din viaţa romanilor şi a da