Probabil, cei care in primul deceniu mioritic al mileniului trei citesc cu nesat in gazetele dambovitene multicolorate stiri si comentarii despre "divele" Radulesca, Andreea Marin etc., stiu despre Bulandra doar ca este un teatru din Bucuresti si atat.
Faptul ca Lucia Sturdza Bulandra chiar a fost marea Diva si Doamna a teatrului romanesc interbelic pare a fi rezervat "pour les connaisseurs". Singura scuza ar fi aceea ca, la fel ca in cazul altor mari actori de demult, nu s-au mai pastrat alte marturii ale creatiilor scenice ale acestora in afara de niste carti postale sepia. Cinematografia romaneasca antebelica nu a avut nici pe departe acea anvergura capabila de a valorifica si pastra chipul, talentul, carisma, trairea marilor actori (Lucia Sturdza Bulandra a jucat in doar doua filme: "Amor fatal", 1911 si "Escadrila alba", 1943), care au fost nevoiti sa-si consume destinul artistic in efemerul praf al scenei teatrale.
In 1898, la douazeci si cinci de ani, absolventa a Facultatii de litere si filologie, dar negasindu-si post in invatamant, independenta si curajoasa urmasa a domnitorului Sturdza a acceptat sansa un job de actrita la Teatrul National, intr-un timp in care tagma actoriceasca era inca privita cu un condescendent dispret. La fel cum avea sa devina marea profesoara a unor monstrii sacri ai scenei teatrale, precum Radu Beligan sau Victor Rebengiuc, Lucia Sturdza a urmat cursurile de la Conservator ale Aristizzei Romanescu (minunat evocata dupa un secol de Ioana Bulca in filmul "Restul e tacere" de Nae Caranfil), deoarece, spunea ea "cultura fara talent, cat si talent fara cultura nu pot fauri un actor desavarsit". Alaturi de Tony Bulandra (imaginea acorului s-a pastrat in "Trenul fantoma", regizat de Jean Mihail in 1933) care-i va fi nu doar sot, ci si partener si reazem pe scena, ca si in biroul directorial, Lucia Sturdza Bulandra
