În transcrierea Liei Ghimpu, care semnează şi postfaţa, au apărut Două jurnale faţă în faţă din opera confesivă a Marianei Şora: pagini scrise la tinereţe (anii 1938-1940), din vârful vâltorii secolului al XX-lea, versus pagini scrise cu înţelepciune (1991-1992) în momentele premergătoare noului mileniu. Nu se putea viziune mai inspirată asupra alcătuirii acestei cărţi: căci Mariana Şora, aşa cum urmează să o cunoaştem din lectură, e o fiinţă "dublă", care trăieşte concomitent fluxul şi refluxul, implicarea ferventă şi detaşarea, dragostea pentru clipă şi meditaţia asupra celor trecătoare, ca în două oglinzi "puse faţă în faţă". Nevoia de comunicare a îndemnat-o să ţeasă acest Ťfir de paianjenť al jurnalului - deşi autoarea neagă orice comparaţie cu pânza de paianjen, mierea albinei sau otrava viperei, fiindcă "la ele producţia îşi are rostul, utilitatea imediată pentru viaţă, pe când emisiunea mea de cuvinte înşirate nu are nici o funcţie în ordinea practică. Sau poate îşi are totuşi rostul în păstrarea sau câştigarea unui echilibru vital?ť (26 aprilie 1992) Desigur, întrebarea este retorică: firul diaristic are rostul lui - nu numai pentru propriul echilibru vital, ci şi al epocii. E un mod de a aduna idei, de a fixa mişcarea perpetuă şi schimbările de direcţie, de a stimula fără a crea presiune, de a recepta vibraţiile oamenilor şi locurilor.
Mariana Şora, cu multele ei talente, a pus libertatea şi flexibilitatea mai presus de bunurile materiale şi de "opera aşezată", dragostea pentru clipă, aventură, experienţă şi călătorii mai presus de o carieră academică sau scriitoricească (în sensul obişnuit al cuvântului). Nu înseamnă că notaţiile curg la întâmplare - încă din primele lecturi se vede interesul pentru modul de a scrie jurnal: "Gide tânăr descoperă lumea şi se descoperă pe sine, deci mare prospeţime a intuiţiei, notaţie foarte vie... Gide
