Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Combate transpiraţia în mod natural

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 17 iulie 2009 ·

Deodorantele obişnuite conţin substanţe chimice de sinteză, unele dintre ele cancerigene. Alternativa o constituie produsele bio, foarte uşor de folosit şi aproape la fel de eficiente împotriva mirosului neplăcut al transpiraţiei.

Dintre toate obiceiurile zilnice, protejarea împotriva mirosului neplăcut al transpiraţiei este, poate, cea mai importantă. Alegerea antiperspirantului trebuie făcută cu mare grijă, pentru că, spre deosebire de alte produse cosmetice cum ar fi şamponul, balsamul sau gelul de duş, acesta nu este îndepărtat de pe piele prin clătire. Un antiperspirant bun trebuie să ofere protecţie împotriva mirosului transpiraţiei fără să dăuneze.

În multitudinea de oferte de deodorante de pe rafturile magazinelor este foarte greu să găsim unul care să conţină ingrediente toxice. Totuşi, unele antiperspirante sunt mai dăunătoare ca altele. Dr. Philippa Dabre, de la Universitatea Reading din Marea Britanie, susţine că substanţele chimice din antiperspirante pătrund în piele, în special în zona superioară a sânului, unde se acumulează şi pot face prăpăd în organism.

Toxinele

Iată în continuare o listă cu cei mai periculoşi „agresori“ din compoziţia antiperspirantelor.

- Compuşii de aluminiu. Clorohidratul de aluminiu şi zirconiu închide porii, blocând eliminarea transpiraţiei. Odată absorbiţi în organism, atomii de aluminiu se ionizează, se dizolvă mai uşor şi pot fi absorbiţit în ficat, rinichi, creier sau în măduva oaselor. Se crede că o concentraţie mare de aluminiu în creier poate duce la declanşarea bolii Alzheimer.

- Propilenglicolul. Pentru că acest ingredient funcţionează ca un agent de penetrare, poate fi mai dăunător atunci când este asociat cu alţi aditivi chimici. Acest ingredient, folosit chiar şi în proporţie mică, sub 2%, provoacă iritaţii ale pielii la unele persoane, în condiţiile în care ex

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 7 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 5 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 2 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 4 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 8 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 9 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 8 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 5 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 5 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

12°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°