Colegii de şcoala din Drăgăşani îşi amintesc despre Mugur Isărescu că a fost un elev eminent, dar şi un bun prieten. Încă de mic iubea cifrele şi se descurca de minune cu orice problemă de matematică. Acum, Isărescu e o persoană apreciată de drăgăşeneni. Zilele trecute, şeful Băncii Naţionale a intrat în cartea recordurilor cu cel mai lung mandat de Guvernator.
Pasiunea pentru cifre i s-a transmis guvernatorului Mugur Isărescu de la tatăl lui, Constantin Isărescu, care a fost profesor de matematică şi contabilitate la liceu. S-a născut în municipiul Drăgăşani din judeţul Vâlcea, într-o familie de oameni intelectuali. „Se trage dintr-o familie de oameni deştepţi cu o educaţie aleasă. Tatăl lui a fost profesor de matematică şi contabilitate la liceu Teoretic din Drăgăşani. Pe tatăl lui l-am cunoscut foarte bine, îi spuneam tata Costi. Le avea foarte bine cu cifrele”, povesteşte Constantin Bolocan, director la CEC Bank Drăgăşani, coleg de şcoală şi prieten cu Guvernatorul.
Era de nota 10 la toate materile
Constantin Bolocan a fost coleg de clasă cu Mugur Isărescu în generală la şcoala Nicolae Bălcescu, dar şi la Liceul Teoretic, actualul Colegiu Naţional Gib Mihăescu. „ Era cel mai deştept din clasă, nu îl întrecea nimeni. La învăţătură era de nota 10, iar ca prieten de nota 20. Era numai de nota 10 nu doar la matematică, ci la toate materile. Şi în liceu era tot de nota 10”, îşi aminteşte colegul de clasă Bolocan. Tot el povesteşte că, în copilărie Isărescu făcea şi unele boacăne, ca toţi copiii. „Din când în când mai spărgea câte un geam la şcoală. Cum avea casa în spatele şcolii, juca fotbal în curte şi mingea se mai oprea în geamurile şcolii”, spune Constantin Bolocan. Am intrat la liceu exact în anul în care s-a deschis. Totul era foarte frumos şi ca să nu murdărim nimic stăteam în sălile de curs în papuci să nu murdărim parchetu