Privită la rece, intervenţia de marţi seara a preşedintelui Băsescu apare ca o simplă tentativă de limitare a daunelor: preşedintele a recunoscut implicit (de ce nu şi explicit?) vinovăţia Monicăi Ridzi, dar a pus accentul pe lăcomia şi lipsa de scrupule a patronilor de trusturi media, în loc să-l pună pe responsabilitatea guvernanţilor, adică a celor mandataţi de electorat să gestioneze banul public în interes public.

În fond, mogulii există pentru că au fost lăsaţi să existe şi, mai mult, au fost finanţaţi în diferite forme de-a lungul anilor din banii noştri, prin deciziile unor miniştri nu atât slabi, cât lipsiţi de o minimă moralitate. Istoria lor este istoria tranziţiei. Tocmai de aceea, preşedintele care a câştigat alegerile din 2004 cu sloganul „La ţepe în Piaţa Victoriei!” era dator acum cu o poziţie mai fermă; la fel şi partidul pe care-l trage după sine şi care nu a găsit alt remediu la scandalul Ridzi decât recursul la chiţibuşuri procedurale în speranţa că toată povestea avea să moară peste vară. Până şi resuscitarea afacerii Sterling a fost ratată, având ca unic efect victimizarea lui Călin Popescu- Tăriceanu.

Asemenea reacţii inepte nu se datorează însă atât derivei PDL, cât absenţei oricăror valori şi principii în viaţa publică. Acestea sunt de regulă enunţate în campanie şi apoi încuiate în fişet până la alegerile următoare. Iar între alegeri, toate partidele aflate la putere îşi urmăresc neabătut obiectivul principal, care este deturnarea banilor publici în folosul propriu şi al clientelei. Ce altceva stă de pildă în spatele propunerii PSD privind achiziţio narea de către stat a proiectelor imobiliare ră mase nefinalizate, mai ales când ea este sus ţinută de fratele unui dezvoltator imobiliar apropiat, potrivit presei, de însuşi preşe din tele PSD?

PSD s-a întipărit însă în memoria colectivă ca partid al pomenil