După ce a trăit din mila străinilor, Aher Arop Bol a devenit un autor de succes în Africa. Povestea unui tânăr refugiat care vinde acum dulciuri, pregătindu-se în paralel pentru facultatea de drept, a impresionat Africa. Până la vârsta de 18 ani a parcurs aproape 6.500 de kilometri, trecând frontierele a opt state africane fără să aibă paşaport. A supravieţuit graţie isteţimii sale şi bunăvoinţei străinilor. Acum, vinde ţigări şi dulciuri sub un pod de cale ferată din Pretoria, capitala Africii de Sud. Economiseşte fiecare bănuţ pentru a-şi plăti studiile de drept.
Arop Bol (25 de ani) şi-a povestit aventurile în cartea „The Lost Boy“ („Băiatul pierdut”), oferind lumii o perspectivă din interior asupra vieţii unui copil refugiat din calea războiului.
Din Sudan în Africa de Sud
Părinţii lui Aher Arop Bol făceau parte din triburile Dinka din sudul Sudanului, care-şi câştigă existenţa din creşterea vitelor. Când avea numai trei ani, a fost despărţit de mamă şi de tată în urma unui atac asupra satului în care locuiau. Unchiul său l-a luat atunci de pe câmpul de bătălie şi l-a dus într-o tabără de refugiaţi din Etiopia. Numai că, doi ani mai târziu, bărbatul a fost chemat la oaste de Armata Sudaneză de Eliberare a Poporului. A rămas alături de orfanii din tabăra din Etiopia.
Câţiva ani mai târziu a plecat de unul singur spre Africa de Sud. Fără paşaport, înfruntând foamea şi bandiţii, copilul a parcurs mii de kilometri. A trecut prin Kenya, Tanzania, Malawi, Mozambic şi Zimbabwe.
Odiseea unui refugiat
Arop Bol şi-a purtat singur de grijă. A văzut în drumul lui bărbaţi şi femei care îşi dădeau duhul de foame, oameni zăcând în noroi sau care mureau atunci când soseau ajutoarele din cauză că se înfruptau cu nesaţ din hrană, dar organismul nu mai era obişnuit cu mâncarea.
A