Consilierii locali ai municipiului Severin au fost convocați pentru o ședință extraordinară ce se va ține în sala de Ședințe a Prefecturii, în data de 20 iulie. Proiectele ce vor fi dezbătute sunt extrem de interesante și chiar îndrăznețe. Conform ordinii de zi, această ședință extraordinară se bazează foarte mult pe proiecte ce se vor a promova turismul în Severin. Din cele șase puncte de pe ordinea de zi, primele trei se referă la proiecte finanțate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria, dar și România – Serbia.
„Este vorba de trei proiecte interesante. Primul se referă la reabilitarea şi amenajarea celui de-al doilea modul din Parcul de Distracţii şi Agrement Aluniş, aici urmând a funcţiona cel mai modern parc de agrement din întreaga Oltenie. Valoarea celor trei proiecte se ridică undeva la 3 milioane de euro”, a declatrat viceprimarul Severinului Mircea Grosu.
Obiective unice
Conform vicelui Mircea Grosu, celelalte două proiecte se referă la două obiective ce sunt unice în ţară. În primul rând estre vorba de realizarea unei holograme care să redea în mărime natură podul lui Traian. „Holograma se vrea o copie fidelă a podului. Interesant este faptul că vrem ca această hologramă să fie chiar şi animată de personaje romane în mărime naturală”, a mai declarat vicele.
Cel de-al treilea proiect se referă la Castelul de Apă, acesta urmând a fi inclus în circuitul turistic mehedinţean. „Fiind cea mai înaltă clădire din Severin, dorim amenajarea unei esplanade în partea de sus a castelului, astfel încât turiştii să poată vedea tot oraşul. Şi cum în interior se află acum bazine imense de apă, dorim constrzuirea unui lift din sticlă, care să treacă prin aceste bazine. Vor reuşi astfel să dăm naştere la Severin unui puternic centru turistic şi de ce nu chiar unicat”, a mai specificat M