Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii unguri şi-au dat în petec la plecarea din România

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 iulie 2009 ·

Un număr de 35 de suporteri ai echipei maghiare Ujpest erau să rămână în gara mare din Arad, după ce au coborât din tren pentru a se răcori şi a fuma o ţigară. În acest timp, trenul a plecat. Pentru a-şi recupera camarazii, ceilalţi suporteri au tras semnalul de alarmă, oprind garnitura. La plecare, suporterii au aruncat pe geam o petardă şi flacoane cu apă. Sursa: Alex Negru Când au ajuns la Curtici, cei peste 400 de suporteri maghiari au fost mult mai liniştiţi decât atunci când au intrat în România. Câţiva dintre ei au coborât din tren pentru a se răcori. Au încercat să-i instige pe cei din gară, inclusiv pe jandarmi şi poliţişti, dar fără sorţi de izbândă. Aproape tot timpul, grupuri mari de suporteri îi înjurau pe români, în maghiară sau engleză, făcându-i ţigani.

Peronul gării din Curtici a fost evacuat de pasageri pentru a preîntâmpina orice problemă, iar linia pe care se afla trenul cu suporteri a fost asigurată cu zeci de jandarmi echipaţi de intervenţie, cu scuturi şi căşti de protecţie. De altfel, în gara mare din Arad şi în gara din Curtici au fost prezenţi zeci de jandarmi şi poliţişti pentru a evita producerea unor incidente.

Trenul Pannonia, care îi transporta pe suporteri, a ieşit din România, prin punctul de trecere a frontierei Curtici, la ora 18:05, fără incidente violente, cu aproape două ore întârziere.

Fanii lui Ujpest s-au dezlănţuit la Simeria şi Deva

Mai mulţi suporteri ai echipei ungare de fotbal Ujpest care au trecut, în această dup-amiază, cu trenul, prin judeţul Hunedoara, îndreptându-se spre Budapesta au aruncat cu doze de bere şi bidoane cu bere şi suc în persoanele aflate pe peron în gările din Deva şi Simeria, scandând „Ţiganii!”, dar şi alte cuvinte obscene.

Trenul în care erau cele şase vagoane cu suporteri ungari a fost tras pe linia 5 în Simeria, care este la o dista

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 51 minute
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 4 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 3 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 36 minute
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 5 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025. Soarele va intra în zodia Taurului

Libertatea acum 9 ore
Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2025 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probl

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 11 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Vremea

București
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°