Ma intriga entuziasmul cu care se raspunde intrebarii "Mai vin tinerii la teatru?". Ma intriga argumentul ca, umpland ei salile de spectacole, asta ar insemna cat de viabil e el, teatrul, in lumea de azi. Sigur, grav ar fi ca tinerii sa refuze de a mai merge intr-o sala de teatru, dar de aici pana la a supralicita o dimensiune a varstei mi se pare o cale lunga.
Nimic nu este mai strans legat ca scena si anii de formare. Multi merg la teatru dintr-o necesitate a varstei: teatrul este mirajul exercitat in primul rand de actori, este visul secret al oricarui tanar de a fi candva el insusi sub lumina fascinanta a reflectoarelor si sub ochii avizi ai spectatorilor, este linia subtire intre fictiune si realitate, este minusul de existenta pe care orice tanar si-l umple traind vietile celor de pe scena. Neputand, dar visand, sa fie personajele vietii lor, tinerii se identifica, indeobste, cu personajele de pe scena.
Asadar, nimic mai normal decat sali pline cu spectatori tineri. Problema e de ce mai tarziu vor renunta sa mai faca o obisnuinta din a gasi un bilet cu cateva minute inainte de inceperea spectacolului, din a nu le trece o saptamana fara sa vada o piesa de teatru, din a opta intre o terasa si un teatru pentru cel din urma. Sala de teatru ofera posibilitatea de a vedea si de a fi vazut, de a fi elegant sau de a fi natural. Poti merge singur, in grup sau cu partenerul care, ce placere aproape erotica!, impartaseste aceleasi valori cu tine. In orice postura ai fi, la teatru nu te vei afla stingherit de propria-ti persoana. Nimic altceva nu iluzioneaza mai mult decat o piesa de teatru. Prezenta concreta, vie, frematatoare a actorului confera autenticitate unei lumi in care te scufunzi doua-trei ceasuri ca si cum ar fi lumea in care tu insuti traiesti, respiri, te misti. Povestea pe care o spun este povestea pe care ai trait-o sau pe care ai vr
