Piețele europene au continuat sa creasca astazi, realizand cel mai abrupt avans saptamanal din acest an, ajutate de interpretarile date de presa unor declarații ale lui Nouriel Roubini cu privire la iminența finalului recesiunii actuale. DAX, indicele pieței din Frankfurt, a avansat cu 0,4% aducand creșterea saptamanala la un impresionant 8,8%; AEX, indicele pieței olandeze, a reușit o creștere saptamanala de 9,5%. Cea mai slaba performanța a fost realizata de indicele londonez FTSE, al carui avans de 0,62% de astazi a ridicat creșterea saptamanala la doar 6,3%.
Țarile din zona euro au inregistrat in mai a doua luna de excedent comercial in urma scaderii nivelului importurilor mai mult decat cea a exporturilor. Volumul exporturilor a suferit o scadere sezoniera de 2,7%, fața de aprilie, in timp ce importurile au scazut doar cu 2,8%.
Acest lucru a dus la un nivel al excedentului comercial de 800 de milioane de euro, conform datelor publicate de biroul de statistica din Luxemburg. Pentru primele patru luni ale anului, exporturile catre Marea Britanie, SUA și China au scazut cu 27%, 22%, respectiv 8%. Piețele europene au continuat sa creasca astazi, realizand cel mai abrupt avans saptamanal din acest an, ajutate de interpretarile date de presa unor declarații ale lui Nouriel Roubini cu privire la iminența finalului recesiunii actuale. DAX, indicele pieței din Frankfurt, a avansat cu 0,4% aducand creșterea saptamanala la un impresionant 8,8%; AEX, indicele pieței olandeze, a reușit o creștere saptamanala de 9,5%. Cea mai slaba performanța a fost realizata de indicele londonez FTSE, al carui avans de 0,62% de astazi a ridicat creșterea saptamanala la doar 6,3%.
Țarile din zona euro au inregistrat in mai a doua luna de excedent comercial in urma scaderii nivelului importurilor mai mult decat cea a exporturilor. Volumul exporturilor a sufer