De patru ori îi goliseră ruşii prăvălia lui Sarkis şi o dată i-o devastaseră. Nu scăpaseră de ei nici ceilalţi negustori din oraş. Ruşii veneau în valuri şi plăteau cu rublele lor pe care nu le voia nimeni, dar cine ar fi îndrăznit să le refuze? Se ieftineau banii mai repede decît puteau negustorii să cumpere marfă de ei. Şi nu se întrevedeau zile mai bune. Paguba lui Sarkis era mai mare, chiar dacă făcea rost de cafea şi de coloniale de la armenii lui din străinătate. |ia să n-audă de ruble şi nici în lei nu mai aveau încredere de cînd Mareşalul pierduse puterea. Cafeaua se scumpise atît de mult, încît aproape că nu mai merita s-o caute, dar aici mai intra şi orgoliul lui de negustor. Cînd se găsea cafea pe toate drumurile, putea s-o cumpere oricine, acum o dibuia numai cine avea nas. De cînd o păţise cu doi saci în care era fasole, nu cafea Moca, se ducea la vapor să aştepte transportul. Nu-şi putea închipui că prietenul lui Haiganuş din Pireu îl înşelase. Îi cumpărase cafeaua şi pentru sufletul lui, că nu mai avea, dar şi pentru cîţiva prieteni din oraş, chiar şi pentru nerecunoscătorul de Haikis, care spunea că toţi armenii sînt rude între ei, singura lui explicaţie că se ajută ca evreii, deşi nu sînt poporul ales. Cei doi saci pe care scria fasole, aşa cum convenise cu Haiganuş, îi veniseră printr-un om de încredere, aşa că nu-l putea bănui nici pe el. Fasolea din saci era dintr-un soi grecesc, cu bob mărunt, o recunoscuse imediat Ioanidis sifonarul, cînd i-o arătase, încît din trei, patru, una: ori îi trimisese Haiganuş fasole din greşeală, ori cine dusese sacii în port la Pireu le schimbase conţinutul, ori înlocuirea avusese loc pe vapor, ori, dracu ştie, poate că omul său de încredere îi dăduse lovitura. Dar de unde să fi găsit paguba asta de fasole grecească pe care n-o importa nimeni? Haiganuş i-a mai trimis un sac, gratis, în numele convenţiei nescri