Femeile care devin mame după vârsta de 30 de ani riscă să aducă pe lume copii care vor dezvolta o formă de cancer, arată cercetătorii de la Universitatea din Minnesota, SUA. Aceştia au observat că, după această vârstă, la fiecare cinci ani, riscul copiilor de a se îmbolnăvi de cancer creşte cu 7-10 la sută.
Explicaţia constă în schimbările hormonale şi de ADN care apar odată cu înaintarea în vârstă la femei şi care alterează materialul genetic transferat apoi către copil. „Vârsta avansată a mamelor ar putea explica de ce copiii fac cancer, în condiţiile în care nu există alţi factori de risc evidenţi”, explică pediatrul Logan Spector, autor al cercetării.
Cele mai frecvente forme de cancer la copii sunt leucemiile, limfoamele maligne, tumorile la nivelul sistemului nervos central, neuroblastoamele şi cancerul osos.
Citiţi mâine în „Adevărul Sănătate“
Dosar: Cum să rezişti pe caniculă:
-În ce constă mecanismul de autoreglare termică al organismului
-Ce efecte poate avea căldura extremă
-Măsuri de prim ajutor în caz de şoc termic
Faţa necunoscută a oboselii
Cum să-ţi faci o trusă medicală pentru vacanţă
Combate răul de transport cu remedii naturale!
Adevărul despre alimentele modificate genetic
5 lucruri care duc la infidelitate