Asaltul împotriva calităţii de autor

Furtul intelectual a devenit o adevărată plagă socială. Proprietatea intelectuală, calitatea de autor sunt tot mai frecvent călcate în picioare. Cum s-a ajuns la această situaţie? într-un articol publicat în urmă cu câţiva ani în România literară analizam rădăcinile acestui fenomen în sistemul nostru educaţional. Până la o anumită vârstă, un copil poate crede că o poezie de Coşbuc devine a lui prin simplul fapt de a o fi transcris în caietul său cu propria sa mână. Vine apoi cu ea la o revistă şi o propune spre publicare. Acest simpatic scenariu al naivităţii infantile, simptom semnificativ al dificultăţii de a face educaţia ideii de proprietate intelectuală, ar trebui să ne alarmeze atunci când s-a constatat că el se prelungeşte, în multe cazuri, dincolo de vârsta copilăriei. Am asistat, în urmă cu câţiva ani, la spectacolul penibil al plagiatului comis de un politician, care interpretase dreptul de traducere şi publicare a unei lucrări, acordat de editura la care ea apăruse iniţial, în sensul libertăţii de a înlocui pe autorul lucrării respective cu cel al versiunii în limba română. în apărarea acestul furt săriseră alţi politicieni, care dovedeau, prin falsa lor pledoarie, că, în materie de înţelegere a ideii de proprietate intelectuală, ei se aflau încă la vârsta infantilă. Există acum forme mai subtile ale acestui fenomen, de exemplu publicarea unui curs universitar la care pe copertă figurează un anumit autor, dar chiar în prefaţă se arată că este vorba de preluarea, cu adaptări de rigoare, a unei lucrări apărute aiurea şi aparţinând altui autor.

Impasul educaţiei şcolare

Şcoala continuă să ignore educarea ideii de proprietate intelectuală. Revistele diferitelor şcoli, sesiunile de referate şi comunicări organizate anual de unele licee sunt o dovadă elocventă în această priv