Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Recomandări pe caniculă

Publicat in Adevarul, vineri 17 iulie 2009 ·

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi i-au măsuri pentru a preveni efectele caniculei şi oferă soluţii pentru a preveni pe cât posibil disconfortul creat de temperaturile ridicate. Sfaturi:

- evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;

- dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;

- ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;

- dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);

- purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

- pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă;

- beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 minute.

-Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

- evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

- consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;

- o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

- evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).

Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:

-închideţi ferestrele expuse la soare, trageţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 17, mai mare ca în 2019

HotNews acum 25 minute
Procentul celor care au votat până la această oră este în continuarea peste cel din 2019. Au votat 38.04% din românii din țară, în creștere de la 37,93%. În total, până la ora 17.000, au votat 6.849.991 de persoane. În diaspora, au votat 617.239 de

Prezenţa la referendumul din Bucureşti a trecut de pragul de validare

Mediafax acum 36 minute
Din cele 1.786.929 persoane înscrise în listele permanente au votat 527.820, cărora li se adaugă 8.136 de votanţi pe liste suplimentare. Astfel, rezultă o prezenţă de 30,4%, la ora transmiterii ştirii. Pentru ca referendumul local din Capitală să fi

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum o ora
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 2 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum o ora
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

Dosar penal după ce vicepreşedinta unei de secţii de votare din Satu Mare s-a deplasat cu urna mobilă neînsoțită de cadre MAI

Adevarul acum 57 minute
Poliţiştii din Satu Mare au deschiat, duminică, în ziua alegerilor prezidențiale 2024, un dosar penal pentru nerespectarea regimului urmei de vot, în cazul unei femei, vicepreşedinte al unei secţii de votare, care s-a deplasat cu urna mobilă fără să

David Popovici, mesaj de patru cuvinte după ce a mers la vot. Ce a transmis campionul olimpic

Adevarul acum 48 minute
Sportivii nu au stat departe de alegerile pentru președinția României. Una dintre vocile puternice ale ”noului val”, David Popovici, a avut un mesaj pentru români, după ce a votat. După ce a fost la urne, campionul olimpic la înot i-a încurajat pe c

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 3 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum o ora
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°