Presa economică de astăzi scrie despre creşterea numărului de şomeri cu diplomă de licenţă, aprobarea creditului pentru România de către boardul BM sau creşterea cu 19% a profitului companiei Google. Printre alte subiecte, Ford a reuşit să reinventeze Fiesta, iar specialiştii aşteaptă aprecierea puternică a euro. Revista presei internaţionaleRevista presei sportiveRevista presei interneRevista presei mondene
25.000 de şomeri cu diplomă de licenţă. Numărul şomerilor cu studii superioare a crescut cu 163% în luna iunie faţă de perioada similară din 2008, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Astfel, dacă anul trecut se înregistra un număr de circa 9.500 de şomeri cu studii superioare, în prezent există peste 25.000 de şomeri cu diplome de licenţă. Motivul? Nu se mai fac angajări, iar şomerii cu studii superioare nu vor să lucreze în instituţiile în care sunt plasaţi de ANOFM, scrie Ziarul Financiar.
Boardul BM a aprobat creditul pentru România. Banca Mondială a aprobat ieri primul dintre cele trei împrumuturi convenite în aprilie între Guvernul României şi reprezentanţii BM, a declarat pentru Business Standard Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice. Suma de 300 milioane de euro, reprezentând valoarea primului credit, va intra în Trezorerie în luna septembrie, destinaţia banilor fiind finanţarea deficitului bugetar, care continuă să se adâncească sub presiunea scăderii încasărilor, anunţă Business Standard.
Google a raportat o creştere cu 19% a profitului din al doilea trimestru, peste aşteptări. Google Inc., compania ce deţine cel mai popular motor de căutare din lume, a raportat joi o creştere cu 19% a profitului net din al doilea trimestru, la 1,48 miliarde dolari, peste aşteptările pieţei, scrie Money . În aceeaşi perioadă din 2008, compania a înregistrat un profit net de 1,25 mili