Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghid de intervenţie în cazurile de violenţă în familie

Publicat in Vocea Brailei, vineri 17 iulie 2009 ·

* acesta a fost elaborat ca un prim instrument de lucru în domeniul combaterii şi prevenirii violenţei în familie * Brăila a primit 100 de exemplare ale ghidului

Instituţiile brăilene au la dispoziţie, începând de ieri, un prim instrument de lucru în domeniul combaterii şi prevenirii violenţei în familie. Acesta este "Ghidul de intervenţie în cazurile de violenţă în familie", realizat şi editat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cu sprijinul UNFPA- Fondul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea Populaţiei. Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS) Brăila i-au fost puse la dispoziţie 100 de exemplare ale ghidului, lucrare ce a fost prezentată şi promovată în cadrul întâlnirii Grupului de lucru consultativ pe problema violenţei în familie. La acţiune au fost invitate să participe cele 11 instituţii de la nivelul judeţului semnatare ale Protocolului de colaborare în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, precum şi Instituţia Prefectului. Au fost prezenţi reprezentanţi ai Prefecturii, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului de Jandarmi, Agenţiei Judeţene pentru ocuparea forţei de Muncă, Direcţiei de Asistenţă Socială şi Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila. Pentru o mai bună diseminare şi analiză a Ghidului, DMPS Brăila a realizat un rezumat al acestuia în format Power Point, prezentarea fiind supusă atenţiei invitaţilor, care au apreciat scopul şi conţinutul acestui prim intrument de lucru. Participanţilor la acestă acţiune li s-au înmânat câte 10 exemplare ale Ghidului şi câte un c.d. conţinând rezumatul lucrării, restul exemplarelor urmând să fie transmise şi celorlalte instituţii semnatare ale Protocolului de colaborare, care nu au participat la acţiunea de promovare a acestuia.

* acesta a fost elaborat ca un prim instrument de lucru în domeniul combaterii şi prevenirii violenţei în f

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 16 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 29 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°