Faptul că reprezentanţii unor publicaţii - recte televiziuni - nu sunt primiţi în avionul prezidenţial este aproape fără precedent. Chiar dacă motivul invocat este acela că nu mai erau locuri. N-au fost locuri, însă, exact pentru acele posturi care, în ultima vreme mai ales, s-au dovedit a fi constant critice la adresa preşedintelui.

Să lămurim, însă, mai întâi, ce e cu povestea asta cu avionul prezidenţial.

Chiar unii dintre cei lăsaţi acum pe pistă au clamat adesea, cu agresivitate, la adresa "mitei" la care s-ar fi dedat predecesorii domnului Băsescu care luau la bord jurnalişti aleşi "pe sprânceană".

Tot atunci, argumentul invocat acum, că de fapt jurnaliştii îşi plătesc toate cheltuielile din buzunarul redacţiilor şi că unica favoare era aceea de a umple locuri care şi aşa ar fi rămas goale, cu reprezentanţi ai mass-media, nu prea era luat în seamă.

Iar soluţii alternative pentru ca presa din ţară să poată oglindi activităţile prezidenţiale internaţionale n-ar prea fi, pentru că mai ales acum, la vreme de criză, puţine redacţii - cu excepţia posturilor publice care au şi obligaţia, dar şi capitolul bugetar aferent - şi-ar putea permite asemenea cheltuieli de pe urma cărora nu s-ar alege cu mare lucru. Pentru că accesul presei este strict limitat la manifestările oficiale şi unicele ocazii în care preşedintele mai poate fi descusut sunt tot în avion, la întoarcere. Însoţind de-a lungul timpului delegaţii oficiale, în calitate de jurnalist, mi s-a întâmplat nu o dată să nici nu apuc să-l văd pe preşedinte - indiferent care a fost acesta.

Aşadar, ca să recapitulăm: domnul Băsescu restricţionează absurd accesul presei exact acolo unde domnia sa are tot interesul să fie prezentă.

Ce s-ar întâmpla dacă, după toate "înjurăturile" şi acuzaţiile aduse presei, aceasta ar fi solidară şi ar intra