Dezvoltarea companiei farmaceutice Ozone Laboratories ar fi necesitat investitii intr-o unitate de productie proprie, adica „foarte multi bani", in conditiile in care afacerile cu medicamente generice implica riscuri mari in aceasta perioada, spune unul dintre actionarii Ozone, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.
Actionarii au decis sa vanda compania, potrivit aceleiasi surse, aflandu-se in negocieri avansate cu producatorul LaborMed, detinut de fondul de investitii Advent International. Banii din vanzare se vor intoarce in conturile actionarilor. „Piata romaneasca a devenit foarte competitiva", adauga reprezentantul Ozone.
Afacerea din Romania a companiei este controlata de cei patru fondatori ai A&D Pharma, Michel Eid, Ludovic Robert, Roger Akoury si Walid Abboud, in timp ce businessul regional dezvoltat in state precum Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria si Ungaria este dezvoltat de trei dintre ei (mai putin Michel Eid). Intentia actionarilor de a vinde este mai veche, ei angajand in vara anului trecut banca de investitii Rothschild pentru a-i asista in acest proces.
LaborMed a avut primele negocieri anul trecut, insa ulterior s-a retras, discutiile purtandu-se cu producatori americani si europeni. Compania a revenit la masa negocierilor acum cateva luni, potrivit unor surse din piata. In cazul in care se va finaliza, preluarea Ozone va fi cea mai mare tranzactie de pe piata farma din acest an si prima importanta de la preluarea de catre Advent a LaborMed la inceputul lui 2008.
Ozone nu este un producator propriu-zis de medicamente, ci adopta un model de business bazat pe contract manufacturing. Acesta presupune inchirierea liniilor de productie ale altor companii, iar medicamentele astfel obtinute sunt vandute sub brandul Ozone. Acest model de business, practicat si de alte companii, este atractiv datorita faptului ca nu sunt n