Arpad Paszkany îşi povesteşte legăturile sentimentale cu fotbalulUn Ferrari Fiorano plantat în parcare e singurul semn că Paszkany se află în sediu. Clădirea e mai degrabă de modă veche, cinci etaje, împărţite cu alte firme. Paznici şi videofon la intrare, apoi linişte ca pe holurile unei clinici. Patronul CFR-ului îşi dirijează imperiul imobiliar dintr-un birou ceva mai mare decît o sufragerie obişnuită. Scrumează atent, într-o scrumieră pitită după un teanc de mape.- Vreţi imagine din fotbal?

- Nu, niciodată. Mie îmi place fotbalul pur şi simplu, atît. Am jucat şi în curtea şcolii, am jucat şi mai tirziu…- Pe ce post?

- Mijlocas central.

- Dar aţi făcut şi polo, şi judo…

- Arte marţiale, nu judo. Shotokan, am şi centuri…

- Diriginta din liceu vă descrie drept un copil conştiincios, pasionat de ştiinţele exacte, nu de sport…

- (se afundă în fotoliu) Acum să fiu sincer, n-am fost eu un elev model. Dar ştiam să învăţ din toate materiile ceea ce aveam nevoie.

- Spuneaţi că nu v-aţi înnebunit după şcoală…

- Asta recunosc şi am să spun şi de ce nu mi-a placut şcoala, totdeauna am învăţat ceea ce simteam eu că am nevoie şi îmi place, nu neapărat să fie uşor, în schimb întotdeauna am avut aşa, o reticenţă, fata de lucrurile impuse fără logică şi fără substanţă… Uniforma a fost una dintre acestea. Am avut probleme că refuzam s-o port.

- Ati intrat apoi la Construcţii, la Politehnică…

- Da, dar după aceea am abandonat facultatea, pentru că am plecat din ţară. Apoi m-am transferat la matematică-informatică, fără frecvenţă. Aşa, ca şi diploma, sînt domn’ profesor (rîde)

“Ştiu să pun cărămidă peste cărămidă”

- Aţi stat o vreme în Germania

- Şase ani şi jumătate. Eu am început de jos, ştiu cum se pune cărămidă peste cărămidă, cum se izolează, cum se trag