Premierul Emil Boc ne-a anuntat, din nou, marea restructurare pe post de liposuctie pentru statul obez.
Asadar, pana pe 1 august, demnitarii trebuie sa reduca 20% din aparatul lor de lucru. Totodata, a fost luata decizia politica, a cata oara?, de reducere a numarului agentiilor guvernamentale care ar urma sa fie injumatatite, prin, atentie!, comasare.
Si, ca sa ducem austeritatea pana la capat, bugetarii nu vor mai primi pana la sfarsitul anului primele de vacanta, evident este vorba despre ghinionistii care nu le-au primit pana acum.
Emil Boc ne livreaza astfel inca o sarja de jumatati de masura pe post de reforma, un simulacru care ar putea pacali o parte din opinia publica, dar nu va provoca decat o ridicare de sprancene a expertilor FMI. Sa le luam pe rand.
Cele 400 de salarii care salveaza bugetul
Daca ne amintim bine, reducerea aparatului de lucru al ministerelor a mai fost anuntata de premier de cel putin doua ori si tot cu termene fixe pentru ministri. De fiecare data termenul a trecut in cea mai mare discretie si, evident, fara vreun efect. De aceasta data, cine nu se supune pleaca acasa, ameninta Emil Boc.
Si, cu siguranta, ministrii, aproape toti baroni sau oameni ai baronilor din partide, nu mai pot de frica. Premierul insusi stie foarte bine ca nu are nicio sansa sa revoce vreun ministru al PSD fara sa starneasca un adevarat tsunami pe care, cu siguranta, nu si-l doreste in acest moment. Ma tem ca nici unii dintre demnitarii PD-L nu-i sunt chiar la-ndemana.
Daca, totusi, de aceasta data posturile vor fi reduse, considerentele vor fi pur electorale, pentru ca ambele partide au interesul sa mai faca nitica parada de solidaritate si austeritate in conditiile in care sacrificiul e totusi mic - maximum 3 consilieri pentru fiecare ministru.
"Intr-o perioada de criza