Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Trafic închis în zona Regie, pentru cel puţin două luni

Publicat in Adevarul, vineri 17 iulie 2009 ·

Circulaţia rutieră din jurul Podului Grozăveşti va fi închisă de luni până cel mai devreme la 15 septembrie. Lucrările la Pasajul Basarab se extind, astfel încât şoferii trebuie să ocolească Splaiul Independenţei, pe tronsonul dintre şoselele Cotroceni şi Virtuţii. Doar riveranii vor mai avea acces.

Podul Grozăveşti va fi închis traficului rutier pentru o perioadă de două luni, a anunţat ieri Poliţia Rutieră. Tot începând de luni, şantierul de la Basarab va închide traficul pe Splaiul Independenţei, pe tronsonul cuprins între intersecţiile cu Şoseaua Cotroceni şi Şoseaua Virtuţii, pe partea cu hipermarketul Carrefour.

În schimb, circulaţia rutieră pe sensul dinspre Pod Grozăveşti către Şoseaua Cotroceni, pe tronsonul cuprins între Podul Grozăveşti şi Şoseaua Cotroceni, se va desfăşura în ambele sensuri. Şoferii vor putea folosi o bandă de circulaţie către Podul Grozăveşti şi două benzi de circulaţie către intersecţia cu Şoseaua Cotroceni.

Astfel, tronsonul cu sens unic de lângă Termocentrale Grozăveşti şi Grădina Botanică va putea fi folosit, pe o bandă, şi de şoferii care merg spre Podul Grozăveşti.

Lucrări în regim de urgenţă

Prezent ieri pe şantierul de la Basarab, primarul general Sorin Oprescu i-a cerut constructorului ca lucrările să fie făcute în regim de urgenţă, adică să le termine în două luni, nu în patru. Potrivit direcorului executiv al firmei constructoare, Grigorie Verenciuc, întreruperea circulaţiei pe Podul Grozăveşti este necesară pentru construirea pilonilor de susţinere şi a arcului de pod care va traversa Dâmboviţa.

Pe timpul restricţiilor de pe Splaiul Independenţei, singura linie de autobuz din zona Grozăveşti, 601, va circula pe un traseu modificat ce va fi stabilit în cursul zilei de astăzi de reprezentanţii RATB.

Rute ocolitoare

Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei le recomandă conducăt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 54 minute
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 8 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum o ora
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Florin Piersic, ȘOCAT de moartea prietenului Gabriel Cotabiță: „Vei continua să trăiești în inima mea. Te voi iubi mereu, Omule!”

Gandul acum 11 ore
Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant după ce a aflat de moartea lui Gabriel Cotabiță. Printre altele, celebrul actor și-a reamintit una dintre călătoriile pe care le-a făcut împreună cu prietenul său în țară. „Nu e adevărat! Nu se poate! Gr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 5 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 13 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 12 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°