Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au aruncat cu sticle de whisky pe peron

Publicat in Cancan, vineri 17 iulie 2009 · ·

DESCINDERE. Suporterii lui Ujpest sunt euforici dupa ce coboara din tren NEVAZUTI. Fumigenele s-au declansat atunci cand trenul a intrat in gara 500 de suporteri ai lui Ujpest s-au luat la harta cu oamenii din Gara de Nord

Razvan Scarlat

Sorin Chiriac Meciul dintre Steaua si Ujpest, din turul al doilea preliminar al Europa League, a necesitat o desfasurare neasteptata de forte. Asta pentru ca fanii echipei maghiare au anuntat ca vor face prapad la Bucuresti. Asa ca ultrasii din tara vecina au fost monitorizati permanent de catre jandarmi. Cu toate acestea, ei si-au facut de cap in mai multe statii. Trenul care venea de la Viena a ajuns in Bucuresti cu o intarziere de trei ore si a fost tras pe peronul cel mai accesibil spre iesire. Doua fumigene au fost aruncate dintr-un vagon in momentul in care trenul a ajuns in gara. Apoi au coborat suporterii maghiari, majoritatea la bustul gol si turmentati. Desi inconjurati de jandarmi, acestia i-au luat la rost pe reprezentantii mass-media, dar si pe cei cativa calatori care, din nefericire, s-au aflat la locul nepotrivit. Cateva sticle goale de whisky aruncate din grupul celor de la Ujpest s-au spart de peron, insa nimeni nu a fost ranit. Apoi jandamii i-au condus pe fani la cele zece autocare aflate in fata garii. Dupa o ora au demarat

inspre stadionul Steaua, pe o ruta speciala.

Ungurii ne-au facut "tigani"!

Trenul de la Budapesta in care se aflau peste 500 de suporteri ai echipei de fotbal Ujpest a ajuns, ieri-dimineata, in Vama Curtici la ora 05.00 si a stationat timp de o jumatate de ora. Fanii maghiari au afisat un banner in limba romana cu harta Ungariei Mari si mesajul "Transilvania, Tara Ungureasca" , iar in garile din Deva si Simeria mai multi fani ai lui Ujpest au aruncat cu doze de bere si au stropit cu suc si apa persoanele aflate pe peron. Mai mult, ultrasii maghiari au scanda

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 55 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 18 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 58 minute
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 46 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 58 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°