Greu, tare greu să scrii despre el. Uşor, foarte uşor să-i calci în urmă şi să priveşti în lumea creată de el. Umblând să-l descoperi pe Mihail Sadoveanu, descoperi că şi după atâţia ani, de când el nu mai este printre noi, locurile în care el a stat, a umblat, i-au plăcut, încă îi poartă amprenta.
Parcă abia a plecat din Fălticeni până la Vovidenia, sau poate la Iaşi. O fi la Hanul Ancuţei la o aliveancă, ori poate la un clondir de vin bun. Poate scrie undeva, ascuns, încă o carte... Ar trebui să-l vedem uşor, doar este "Ceahlăul prozei româneşti", după cum l-a denumit Geo Bogza.
Paşii lui Sadoveanu te poartă prin tot ţinutul Moldovei. Povestea lui este alcătuită din mii şi mii de fragmente. Să alergi precum gândul şi tot n-ai avea timp să le uneşti pe toate. Poţi încerca.
Natura îţi şopteşte poveşti despre vânătoare, pescuit, despre zile şi nopţi în care l-a îmbrăţişat ca un fum. Oamenii vorbesc despre cel pe care nici măcar puternicii vremii nu prea cutezau să-l înfrunte, ori despre Sadoveanu morarul de pe Siret şi a lui bibliotecă. Părinţii din mănăstiri vorbesc despre drept credinciosul Mihail. Peste toate însă se aşterne imaginea măreaţă a unui prozator prolific, autor al unor volume memorabile.
VOVIDENIA, LOCUL ÎN CARE ÎŞI ISPĂŞEA PĂCATELE
Departe de lume, în mijlocul pădurilor, peste drum de Mănăstirea Neamţ, în ţinutul unde se spune că ar fi una din cărăruile către Porţile Cerului, Mihail Sadoveanu a găsit un cămin potrivit firii sale, un loc în care a reuşit să-şi creeze o lume a lui propice slovelor aşternute pe hârtie. La Vânători, Neamţ, în casa construită în 1937 de mitropolitul Visarion Puiu spre a fi palat arhieresc, Sadoveanu a locuit mai bine de 20 de ani. Din 1944 şi până în 1961, casa i-a servit drept reşedinţă de vară. Şi ce reşedinţă! Aproape de cărarea spre Rai.
Câte rugi fie
