Studenții de la Arhitectură și Științe Econimice, participă în acest zile la un stagiu de practică, în cadrul căruia vor inventaria obiectele de patrimoniu din bisericile de lemn, monumente, din zona Aleșd.
Proiectul aparține Asociației pentru Cultură, Educație și Dezvoltare și dorește promovarea bisericilor de lemn din județ, valoroase din punct de vedere architectural și nu numai, dar și conștientizarea comunităților locale despre însemnătatea acestor monumente și modalitățile în care comunitățile ar putea profita de pe urma lor, dacă ar fi exploatate la adevărata lor valoare.
Inventarierea patrimoniului
Potrivit Georgetei Bocșe, coordonatorului proiectului -“Valorificarea Patrimoniului Cultural Popular Biserici de Lemn din Bihor” de miercuri până sâmbătă, 27 de studenți la Arhitectură și Științe Economice merg pe la bisericile din Gheghie, Luncșoara, Josani și Hotar, unde vor întocmi lista monumentului. “Vor inventaria tot ce găsesc acolo, tablouri, candelabre, icoane, toate obiectele de patrimoniu. Sunt foarte puține biserici unde există un astfel de inventar”, precizează Georgeta Bocșe. Între timp, sudenții de la Științe Economice încearcă să identifice posibilități de finanțare pentru renovarea bisericilor monument și introducerea lor în circuitul touristic. “Vor fi aplicate și câteva chestionare locuitorilor din zonă pentru a vedea care este percepția lor față de aceste monumente, dacă doresc să vină turiști în zonă, cum cred că s-ar putea îmbunătăți situația din punct de vedere turistic”, spune organizatorul. La final, pe pagina de internet a asociației ACCENT va fi făcută secțiune special dedicată bisericilor de lemn, prin intermediul căruia vor fi promovate aceste monumente. Potrivit organizatorilor, acțiunea are ca principal scop promovarea acestor biserici și sensibilizarea comunităților locale cu privire la potențialul lor