Povesti de dragoste
O casnicie ca a mea li se pare tuturor ca desprinsa dintr-o carte de povesti: sotul este medic, sotia sta acasa, au doi copii inteligenti, o locuinta impunatoare, doua masini in garaj, o servitoare si o casa de vacanta.
Singura care stia adevarul despre viata mea era sora mea mai mica; eram ingrozitor de nefericita. De ani de zile, sotul meu era mut, nu gasea nici un fel de cuvinte pentru mine. Simteam ca inghet langa el. Imi era frica de toanele lui imprevizibile, de scrupulozitatea lui, de tacerea lui de otel, atunci cand ceva nu functiona asa cum dorea el.
Un exemplu graitor: cand era mica, fetita noastra, Oana, nu prea manca, era mofturoasa, iar eu eram fericita cand vara ceva in gura. Intr-o duminica chiar i s-a facut foame cu adevarat. Mai intai a mancat un baton cu mac, apoi doua chifle cu Nutella. Era unsa toata pe maini si la gura, cu ciocolata. Tudor a sosit acasa inainte sa apuc sa o spal, si a spus pe un ton prietenos: "Fii atenta sa nu murdaresti toata casa cu ciocolata, du-te, spala-te pe maini si pe fata!". S-a dus la baie. El a explodat: "Ce se intampla in casa asta? Peste tot doar firimituri! Chiar nu esti in stare sa inveti copiii sa manance ca lumea, la masa?".
Nu-mi venea sa cred. Firimituri! Am fugit la baie, am luat o periuta de dinti, m-am asezat in genunchi la picioarele lui si m-am apucat sa perii firimiturile de pe parchet. "Acum esti multumit?", l-am intrebat. A plecat in biroul lui fara sa scoata o vorba. Eu am ramas nemiscata pe podea, cu ochii plini de lacrimi. Ma simteam asa de umilita si parasita...
Sa fii singura, chiar daca traiesti in casa cu un barbat. Singuratate pentru doi. Asta a fost sentimentul predominant din casnicia mea. Desi noi aveam niste avantaje pe care altii nu le au, din punct de vedere material. Dar, ce folos?
Odata, Tudor a venit acasa si a spus: "La service
