- Cultural - nr. 339 / 18 Iulie, 2009 Descoperirea lui Sever Suciu Pe Sever Suciu l-am cunoscut in anii in care lucram la Televiziunea Romana. In perioada in care emisiunile de Stiri ale TVR-ului inca nu faceau alergie la cultura si in care Paul Soloc si Cornel Rosianu, director, respectiv redactor-sef al Departamentului de Actualitati pe atunci, devenit Departamentul Emisiunilor Informative (DEI) mai apoi, acceptau stiri culturale din provincie, inclusiv la Jurnalul de la ora 20,00, imi cautam subiecte de relevanta nationala. Asa am dat de Sever Suciu, un personaj interesant, si prin biografia, si prin opera sa. Sever Suciu ilustra cat se poate de bine forta talentului care invinge obstacolele vietii, care isi cauta vaduri de exprimare. Modest, simplu, bonom _ acestea au fost primele impresii despre un om pe care l-am gasit trebaluind in gradina casei de pe strada Narciselor nr. 18 din Tarnaveni, bucuros de oaspeti, dispus sa stea la taifas. Un om fragil, mic de statura, dar cu o infatisare maiestuoasa, cu barba sa stufoasa, albita de ani si vremi, semanand, intr-un fel, cu Brancusi. Nu puteai crede ca acest om avea doar sapte clase, ca viata i-a trecut in salahorie, cata vreme discutiile cu el faceau proba unei culturi filosofice consistente, a unei culturi plastice surprinzatoare. Dobandise intelepciune prin truda discreta, in ceasurile libere dupa munca istovitoare din Combinatul chimic tarnavenean, "cetate a chimiei", mai ieri, ruina azi. Dar si putere de a imblanzi lemnul si piatra, de a armoniza culorile in cautarea armoniei expresiei plastice. Nici "pictor sau sculptor naiv", nici "artist amator" nu sunt sintagme care sa i se potriveasca. Pentru ca nu era nici naiv, nici amator, in sensurile cotidiene ale termenilor. Era "amator" doar in acceptiunea indragostirii, iubirii lui fata de arta. Sever Suciu era un sculptor aparte. El lucra impreuna cu natur