Comisarii Gărzii Financiare, împreună cu poliţiştii, au confiscat, în prima săptămână de lucru în comun pentru depistarea transporturilor ilegale de mărfuri, 54 de mijloace de transport.
Astfel, în urma controalelor des - făşurate în perioada 4-15 iulie, aceştia au dat peste 37.300 de amenzi, în valoare totală de 6,58 milioane de lei, a anunţat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, într-un comunicat de presă.
De asemenea, în perioada menţionată, ei au descoperit 121 de infracţiuni, în urma cărora sunt cercetate 146 de persoane. Prejudiciul estimat adus de acestea depăşeşte 12 milioane de lei, iar valoarea bunurilor indisponibilizate se cifrează la 2,34 milioane de lei.
În acelaşi timp, poliţiştii şi comisarii Fiscului au mai confiscat peste 1.000 de tone de cereale, peste 42 de tone de făină şi produse de morărit şi aproape 19.200 de pâini şi produse de patiserie. Printre mărfurile transportate ilicit descoperite şi confiscate de autorităţi se mai numără circa 237 de tone de rapiţă, floarea- soarelui şi soia, dar şi 95,6 tone de legume şi fructe. În plus, transportatorii nu au avut acte pentru 17.000 de litri de băuturi alcoolice şi aproximativ 62.000 de pachete de ţigări, mărfuri care au fost confiscate.