Misiunea Speranţa a poposit şi la Arad. Mii de tineri şi nu numai au ascultat, pe stadionul Francisc Neumann mesaje de speranţă, pentru actuala vreme de criză. Cei care au luat cuvântul, membrii Misiunii Speranţa din Australia, SUA, Canada şi România i-au îndemnat pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu şi să nu-şi fască un ţel din a aduna bani, a face averi.
Convinşi de faptul că actuala criză financiară nu e atât de gravă pe cât de prăpăstioasă este criza morală şi spirituală, propovăduitorii Evangheliei, le-au atras atenţia creştinilor că lumea se confruntă cu o altfel de criză.
„Este vorba despre criza sprirituală, care afectează tot mai mult generaţiile actuale. Tot timpul ne ocupăm să strângem bani, să ne facem o carieră, să ne dezvoltăm să avem case. În acest timp, ignorăm familia, ne ignorăm sufletul. Cred că Dumnezeu a îngăduit această criză pentru a-I determina pe oameni să-L caute“ , a declarat Natanael Costea, preşedintele Misiunii Speranţa pe Asia şi Pacific.
Numărul mare de oameni prezenţi la acţiunea iniţiată de Misiunea Speranţa i-a determinat pe organizatori să îi declare succesul
„Se pare că la necaz oamenii îngenunchează mai des. Înghenunchează pentru a cere ajutor. Aceasta este criza morală, criza păcatului. Şi de aceea trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu“ , a mai susţinut Natanael Costea.
Cei care au venit la eveniment au putut asista la un concert de muzică creştină „Speranţă în vremuri de criză“ susţinut de Grupul Speranţa.
Urmează concerte la Sebiş, Reşiţa, Jebel şi Ineu.
Misiunea Speranţa a fost fondată în anul 1994 de o echipă de tineri români, stabiliţi în Canada. Acum se ocupă de proiecte sociale şi caritative la nivel global şi are birouri în România, în Canada, în SUA şi în Australia.