Televiziunile din ţările "frăţeşti" au avut obiceiul binecuvântat al schimbului de echipe de filmare. Timp de zece zile un reporter şi un operator de imagine filmau, la cererea lor sau la sugestiile colegilor de la televiziunile naţionale gazde, lucruri interesante din zonele respective.
Cazarea, transportul cu autoturisme, translatorii, sunetiştii şi electricienii, aceştia din urmă la solicitarea expresă a vizitatorilor, erau în sarcina televiziunilor din ţările vizitate. Başca, o diurnă cam de şase ori mai mare decât aceea cuvenită deplasărilor curente prin patria "mumă".
Călătoriile erau precedate de documentări fireşti bazate atât pe frecventarea unei biblioteci, cât şi, mai ales, pe consultarea directă a colegilor care vizitaseră mai înainte destinaţiile în discuţie. Dacă primele vizau, desigur, găsirea celor mai "apetisante" obiective de filmat, ultimele aveau în vedere, în principal, obţinerea unor informaţii privind cam ce ar fi de cumpărat, de unde şi cu cât. În funcţie de cele aflate, urmau să fie puse în funcţiune pilele pentru a adăuga valutei pomenite mai înainte, sume provenite din schimbarea banilor personali, operaţiune deloc dificilă pentru "băieţii de la televiziune", care aveau relaţii şi pe la bănci. Chestiune mult înlesnită de faptul că nu era vorba de păcătoşii de dolari.
Dintre cele trei destinaţii la care am ajuns graţie acestui schimb de echipe de filmare, bani suplimentari au fost necesari doar pentru Ungaria. În Bulgaria şi la Kiev în special, recomandabil era să cari cu tine tot felul de borfăraie pe care să o comercializezi pe unde apuci. Ceea ce s-a şi întâmplat. (...)
Deplasarea în Ungaria am făcut-o cu trenul. (...) Contrastul dintre socialismul mioritic şi cel al gulaşului era izbitor. Vizibil chiar de la primii paşi făcuţi pe peronul gării Keletj - parcă aşa se numeşte -
