- Cultural - nr. 339 / 18 Iulie, 2009 A nadajduit, crestineste, in anii vietii si a trecut freamatul nadejdii sale in aluatul artei, sa-l prelungeasca... frumos. Impreunarea mainilor din sculpturile sale, mainile care cuprind, care arata, transfera nadejdea din filozofia vietii in simbolurile artei; ca sa lucreze, astfel, asupra firii; caci omul e o bolta sub alta, nemarginita, a cerului. Se stie ca sculptorul Sever Suciu isi privea adesea sculptura Pomul vietii, oglindindu-se in cerul ei... "Si a facut Domnul Dumnezeu sa rasara din pamant tot soiul de pomi placuti la vedere (...), iar in mijlocul Raiului era pomul vietii...". In mijlocul creatiei sale plastice, Sever Suciu asaza Pomul vietii, stiind, din rasuflarea telurica si celesta a Gambutului ce l-a nascut, apoi din fiorul lumii largi, ca acolo, in Pomul vietii e nemurire si e insusi Iisus, cu Crucea Rastignirii Sale. Sculptura naiva? Nu intru pe acest culoar ideatic. E limitativ si searbad. Sever Suciu a sculptat credinta si viata, simbolistica acestora. Intr-o pictura, Inmormantarea pastorului, totul este cuprins in liturghie cosmica, instituind azurul vesniciei. Opera lui Sever Suciu vrea sa lumineze. Artistul nu uita ca si-a investit lucrarile cu aceasta forta, dedicandu-le, drept dovada, unor mari spirite, intre care Lucian Blaga, George Cosbuc, Octavian Goga, Ioan Alexandru, D.R. Popescu, Augustin Buzura s.a.m.d. Astfel, pe Sever Suciu nu trebuie sa-l cautam in foile matricole, ci in inefabilul artei. A fost un artist unic, simbol al felului in care navaleste talentul peste preocuparile omului. Purta, copil fiind, neastamparul sa construiasca o locomotiva din lemn. Artistul renastea sub zodia visului. Isi culegea trupurile de lemn, ce urmau sa fie sculptate, din apropierea Tarnaveniului, le lua din radacina lor, inradacinandu-le din nou, intemeindu-le, precum casele. Le ordona altfel, ca intr-o Invier