Amalia Enache a visat la o viaţă aşezată. Pentru a-şi desăvârşi iubirea, ea şi soţul ei au decis ca la sfârşitul facultăţii să aibă un copil. Au urmat controale, analize şi o grijă nespusă pentru darul preţios ce urma să le facă viaţa perfectă. Toate analizele au ieşit cum trebuie. Toate controalele şi recomandările medicale au fost respectate cu stricteţe de către mamă.
O singură analiză nu le-a fost recomandată tinerilor de medici, cea prin care se putea descoperi că ambii viitori părinţi au talasemie minoră, iar copilul ar putea suferi de talasemie majoră, boala transfuziilor pe viaţă.
COPILĂRIE ÎN SPITALE
În anul 2001, când avea 8 luni, fetiţa a răcit şi mama a dus-o la medic. Femeia a fost asigurată că nu e nimic grav, numai că apariţia unor pete roşiatice în scutece a pus părinţii din nou pe drumuri.
"La Băicoi mi s-a spus că mai bine merg la Ploieşti. De la Ploieşti m-au trimis la Bucureşti, unde am aflat şi diagnosticul: talasemie majoră. Nu ne venea să credem, plângeam şi nu ştiam ce să facem. Miruna era vioaie, se dezvolta normal. Ce însemna boala aceasta?", se întreba disperată mama.
I s-a răspuns că Miruna va face toată viaţa transfuzii. Adică o dată la 3 săptămâni fetiţa stă nemişcată timp de trei ore ca să i se schimbe sângele. Şi, ca şi cum n-ar fi fost suficient de rău, în urma transfuziilor repetate rezultă depuneri de fier pe diferite organe, iar pentru a evita astfel de depuneri fatale copilul a început de la 2 ani să facă injecţii în burtică, în mâini şi în picioare.
"Nu conta că era sărbătoare, că trebuia să facem diverse alte lucruri, tratamentul trebuia făcut. Spitalul e a doua ei casă. Au fost dăţi în care, când venea ora injecţiilor, Miruna se ascundea şi plângea că nu mai suportă atâta durere", spune mama.
LOVITURĂ DUPĂ LOVITURĂ
O rază de speranţă a ve
