Publicitatea de stat este uşor de inventat şi nu lasă urme. Nici în conturi, şi nici în memoria colectivă. Aşa-numita publicitate de stat este un excelent mijloc de sifonare a banilor şi oportunitatea pentru a umfla averile celor aleşi s-o gestioneze. Este uşor de inventat şi nu lasă urme. Nici în conturile bancare, şi nici în memoria colectivă. Cine-şi mai aminteşte de reclamele pentru CFR Marfă şi CFR Călători care apăreau în ziarele din timpul guvernării Adrian Năstase?

Poate Miron Mitrea, ministrul de atunci al Transporturilor, poate şefii ziarelor şi ai televiziunilor care au luat bani frumoşi. Cât de utile au fost acele pretinse campanii de promovare se poate constata acum: cele două societăţi au ajuns în pragul falimentului. Care a fost rostul acelor reclame? Mitrea şi-a cumpărat tăcerea presei cu banii ministerului.

La fel şi Agathon (Turism), şi Dan Ioan Popescu (Ministerul Industriilor) şi, primul pe listă, premierul Adrian Năstase. Se spune că vreo 50 de milioane de dolari au fost tocaţi pe reclamele pentru Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, Romgaz, Termoelectrica şi alte zeci de societăţi de stat. Cine mai are chef de calcule? PSD a dat, presa a luat, numele domnului Năstase fie lăudat!

Jaful publicităţii de stat nu s-a oprit în timpul guvernării Tăriceanu. Agenţia pentru Strategii Guvernamentale a tocat anul trecut opt milioane de euro pentru „îmbunătăţirea imaginii românilor în Italia şi în Spania“. Campanii inutile. Ministerul Sănătăţii „a fumat“ 800.000 de euro pentru ca Mihaela Rădulescu să se dezbrace. Păcat!

Monica Iacob-Ridzi n-a avut noroc. A cumpărat publicitate şi ştiri TV cu banii ministerului, după modelul patentat în lumea politică. Dar n-a cumpărat destulă presă sau n-a avut destui bani ca să-şi asigure liniştea. Pentru cunoscătorii pieţei de publicitate, cumpărarea de ştiri politice TV es