La Gravity Park din Constanţa se desfăşoară, astăzi, concursuri de role şi skate în cadrul evenimentului „Ride the Wave“. De la 1 august, facturile sucevenilor la apă rece vor fi mai mari cu 10%, iar cele pentru canalizare cu 16,5%. Cinci comune din judeţul Neamţ vor beneficia de un proiect care vizează reducerea poluării apelor cu nutrienţi, azot şi fosfor. Operatorul de apă din Valea Jiului intenţionează să oprească apa la şcolile din cele şase oraşe ale zonei. ALBA. În primele cinci luni ale anului, în unităţile turistice din judeţ au fost cazaţi 16.676 de turişti, cu 19,2% mai puţini decât în aceeaşi perioadă din anul 2008.
ARAD . Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad va continua acţiunea de recuperare a comisionului pentru administrarea cărţilor de muncă datorat de unii angajatori. Amenzile contravenţionale variază între 3.000 şi 6.000 de lei.
ARGEŞ . Consiliul Judeţean şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti organizează, între 13 şi 24 iulie, tabăra de meşteşuguri „Arta icoanelor pe sticlă”. Evenimentul este găzduit de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti.
BACĂU. Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au descoperit, zilele trecute, peste 40 de persoane muncind fără forme legale pentru 16 agenţi economici. Valoarea totală a amenzilor aplicate a depăşit 64.000 de lei.
BIHOR . Peste o sută de meşteşugari îşi expun lucrările, până mâine, la Târgul Meșterilor Populari. Evenimentul are loc în Parcul Bălescu din Oradea.
BISTRIŢA-NĂSĂUD . Trăsurile Direcţiei Silvice vor sta la dispoziţia locuitorilor din Bistriţa întregul weekend. Plimbările pe bulevardele municipiului costă între 20 şi 32 de lei.
BOTOŞANI. Opt spălătorii auto din judeţ au fost închise de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor. Dintre cele 18 firme verificate, la 16 au fost găsite