- Cultural - nr. 339 / 18 Iulie, 2009 "E ziua mea. E soarta mea. E viata mea. Sunt eu!" L-am cunoscut si i-am citit poezia inca de pe vremea Cenaclului "Flacara", pe timpul in care electriza miile de oameni ai stadioanelor si ai salilor polivalente arhipline. Dornici de buna, autentica poezie, citeam "Repetabila povara", "Ruga pentru parinti", "Copii de tarani", tasnind de sub pana unui talent vulcanic, insotit de dimensiunea si de limpezimea ideilor, uneori deloc pe placul unor mai-mari ai vremii. I-am urmarit zbaterea, acea truda a neodihnei impotriva "uitarii oarbe" a marilor personalitati ale acestui neam, care, din pacate, i-a dat si pe detractorii naimiti sa-l maculeze pe Eminescu, Inaltul Domn al Limbii Romane. L-am cunoscut la sedintele comune ale Comisiilor de Cultura ale Camerei Deputatilor si Senatului, identificandu-se cu destinul istoric al neamului romanesc, cu matricea lui spirituala, tunand impotriva incompetentei agresive, impotriva calomniatorilor Romaniei, a celor preocupati de "extragerea razelor de luna din castravete" aparand, cu patima unui adevarat luptator national, cultura. Calomniat, deseori, de neprietenii neamului romanesc, l-am urmarit, in mass-media, scotand condeiul-sabie impotriva detractorilor si a pigmeilor, a visatorilor bezmetici la imposibilul Tinut Secuiesc, autonomie teritoriala pe criterii etnice, misunand in fojgaiala din imperiul raului. Pentru ca "ce s-a castigat cu sange nu se negociaza cu cerneala!". I-am urmarit stransa, frateasca intru poezie, prietenie cu Grigore Vieru, poetul de talie europeana. Nu spunea Adrian Paunescu despre autorul versului nemuritor, vital, plin de neliniste si durere, ca un strigat abisal de mantuire - "Nu am moarte, cu tine nimic!": "Daca scrie Grigore, in jur este mai putina tristete!"? Deschizand mereu ferestre spre suflet, Adrian Paunescu este un biruitor prin poezia si dainuirea int