Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Capitala clocoteşte de evenimente în stradă (FOTOGALERIE)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iulie 2009 · ·

Unii bucureşteni au ieşit din case de la prima oră, ca să viziteze târgurile, să participe la competiţii sau ca să participe la « Ziua Canotajului », ignorând temperaturile ridicate. Peste 35 de grade Celsius măsoară astăzi termometrele în Bucureşti, iar autorităţile le recomandă oamenilor să stea la umbră.

Bucureştenii care au ales să nu plece din Capitală weekendul acesta au la dispoziţie în oraş mai multe invitaţii. Este vorba despre distracţii, târguri şi competiţii în aer liber.

Încă de dimineaţă, de la ora 8.00, locuitorii Capitalei au mers să viziteze Târgul de Antichităţi amenajat pe Bulevardul Aviatorilor. Aici, peste 100 de expozanţi şi-au dat întâlnire cu iubitorii de artă şi obiecte de colecţie.

Astfel, pasionaţii de obiecte vechi, au putut cumpăra sau admira icoane, cărţi vechi, tablouri de colecţie şi multe alte obiecte de la începutul secolului trecut.

Ca în orice târg care se respectă, oamenii se tocmesc la sânge pentru obiectele dorite. “Am cumpărat o scrumieră de pe vremea lui Dej pentru care am ajuns să plătesc 10 lei, după ce mi s-au cerut 25 de lei”, a spus Marian Iordan, un pasionat de obiecte vechi. Preţurile obiectelor pornesc de la 5 lei pentru un ziar, până la câteva sute de lei pentru statuete. Bucureştenii vor avea timp să mai viziteze târgul până mâine, la ora 17.00.

„Aleargă împreună cu câinele tău“

Tot astăzi, începând cu ora 10.00, în Parcul Tineretului, s-au adunat peste 50 de bucureşteni însoţiţi de animalele de casă pentru a participa la concursul de alergat.

Invitata specială a evenimentului a fost campioana olimpică la atletism, Gabriela Szabo. Ea i-a învăţat pe cei prezenţi la concurs cum să facă mişcare corect şi să se menţină în formă ieşind în parc alături de animalul de companie. „Este foarte importantă mişcarea, iar astăzi voi alerga şi eu împreună cu concurenţii, dar şi cu ani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 53 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 27 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 51 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 25 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°