Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compensari de TVA de 1 milion lei

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 18 iulie 2009 ·

Jumatate din valoarea deconturilor de taxa pe valoarea adaugata (TVA) ce au fost cerute, luna aceasta, de firmele iesene va ramine la stat. Dupa cum sustin reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ), banii ar urma sa acopere datoriile pe care le inregistreaza la buget societatile solicitante. "De cind au intrat in vigoare noile prevederi legislative (n.r. - 1 iulie), de la nivelul judetului Iasi au fost transmise la ANAF (n.r. - Agentia Nationala de Administrare Fiscala), 23 de deconturi negative cu optiune de rambursare TVA in valoare totala de aproximativ doua milioane lei, din care valoarea compensata va fi de 1,05 milioane lei, iar restul va fi restituit contribuabililor in cauza", a declarat Maria Taran, purtatorul de cuvint al institutiei. Conform acesteia, anterior lunii iulie, nu sint inregistrate la Fisc cereri de decont de TVA nesolutionate in termenul legal de 45 zile. Conform Ordinului 1.308 al ANAF, din 2 iulie 2009, decontarea se realizeaza lunar, la 3 termene fixe. Astfel, pe data de 4 a fiecarei luni calendaristice se va restitui 20% din totalul sumelor de rambursat pentru luna respectiva la nivel national, pe data de 24 a lunii cite 30% din total, urmind ca pe data de 29 sa intre diferenta de 50%. "In vederea eliminarii suspiciunilor asupra modalitatii de rambursare a TVA a fost implementat un nou sistem informatic care presupune ca 80% din suma lunara stabilita la nivel national sa stinga deconturile in ordinea vechimii, iar 20% din suma sa fie alocata deconturilor care se apropie de limita termenului legal de rambursare de 45 de zile", a explicat Taran. Jumatate din valoarea deconturilor de taxa pe valoarea adaugata (TVA) ce au fost cerute, luna aceasta, de firmele iesene va ramine la stat. Dupa cum sustin reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ), banii ar urma sa acopere datoriile pe care

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 47 minute
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum 59 minute
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum o ora
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Un adolescent a murit la spital după ce a fost agresat de doi colegi. Poliția a deschis un dosar penal

Ziare.com acum o ora
Un adolescent de 15 ani din judeţul Iaşi, care avea unele afecţiuni medicale, a murit la spital, unde a ajuns după ce a fost agresat. Adolescentul suferea de o gravă boală de sânge și a ajuns la Urgențe după ce a fost agresat fizic de doi colegi, sc

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum 29 minute
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 5 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°