* ordinul de repunere a fost emis în baza sentinţei Curţii de Apel Galaţi * Ministerul Agriculturii a suspendat şi concursul pentru postul de director coordonator al APIA Brăila
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) are din nou director. Spre deosebire de celelalte deconcentrate ale Ministerului Agriculturii, unde există directori coordonatori, APIA local are director executiv. Este vorba despre Daniela Militaru care a fost repusă în drepturi, adică are acum din nou putere de decizie şi drepturi salariale, prin ordin al preşedintelui APIA central. Repunerea în drepturi s-a făcut în baza sentinţei Curţii de Apel Galaţi definitivă şi executorie în procesul iniţiat de Militaru imediat după ce a primit în luna mai ordinul de demitere din funcţia de director executiv.
Acelaşi ordin de demitere au primit toţi şefii de deconcentrate pentru a face loc noilor directori coordonatori ale căror posturi urmau a fi scoase la concurs. Pentru Brăila, câştigător a fost desemnat George Dragu din partea PDL, însă acesta nu şi-a exercitat nici măcar o zi noua funcţie întrucât procesul iniţiat de Militaru "a pus pe pauză" înscăunarea lui.
"Prin ordin al preşedintelui APIA, am fost repusă în drepturi din această lună, aceasta însemnând drept de semnătură, ştampilă şi drepturi salariale. Nu voi renunţa la procesul cu APIA şi voi cere, aşa cum au procedat şi alţi omologi, anularea deciziei de demitere. Chiar dacă Ministerul Agriculturii a scos din nou la concurs postul de director coordonator al APIA Brăila, câştigătorul nu va avea putere de decizie care mi-a fost reatribuită din această lună în baza unei sentinţe a Curţii de Apel Galaţi", ne-a declarat Daniela Militaru.
De precizat este că pe pagina de web a Ministerului Agriculturii a fost postat un anunţ privind scoaterea la concurs a postului de director coordonator al C