Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăilenii s-au speriat de caniculă

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 18 iulie 2009 ·

* Serviciul de Ambulanţă nu a fost asaltat de solicitări din partea pacienţilor * brăilenii au ţinut cont de recomandările medicilor pentru situaţii de caniculă

Atenţionarea meteorologilor privind codul galben de caniculă, de vineri, ora 14:00, până sâmbătă, ora 18:00, pentru judeţul Brăila, se pare că a fost luată în serios de brăileni, care nu au pus probleme deosebite medicilor de la Serviciul de Ambulanţă. "Nu am avut cazuri de persoane care să leşine pe stradă din cauza caniculei, sau care să acuze agravarea unor afecţiuni ca urmare a temperaturilor foarte ridicate. Chemările au fost în limite normale, nu s-a înregistrat un număr crescut de solicitări din partea pacienţilor. Se pare că brăilenii au devenit conştienţi de riscurile la care se supun nerespectând recomandările medicilor pentru astfel de situaţii", ne-a declarat dr. Tudorel Rizea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Brăila.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila recomandă populaţiei, pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme, să evite expunerea prelungită la soare între orele 11-18, să petreacă două-trei ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat. Dacă nu au această facilitate acasă, să poarte pălării de soare, haine lejere din fibre naturale, de culori deschise şi să bea zilnic între 1,5 şi doi litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În plus, medicii recomandă populaţiei să evite băuturile alcoolice şi pe cele cu conţinut ridicat de cofeină, să consume fructe şi legume proaspete, efectuarea a câte trei-patru duşuri pe zi şi să evite activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepati

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°