Scandalul Ridzi şi suspiciunile care au început să fie formulate asupra modului cum Ministerul Turismului şi Elena Udrea au sponsorizat diferite emisuni TV au devenit un quiproquo.

Încurcătura de personaje folosită de Molière ca mecanism comic spune însă altceva, deloc amuzant, despre România în care trăim. Televiziunile asupra cărora planează bănuieli s-au aruncat grăbit în dezbateri pornind de la informaţiile publicate de “Gazeta Sporturilor”.

Atât posturile pe care s-au derulat campaniile Ministerului Tineretului şi Sportului, cât şi politicienii din coaliţia de guvernare se pronunţă intransigent pe tema scurgerilor de bani dinspre ministere spre presă, cu un aplomb care spune destule despre ceea ce cred cu privire la inteligenţa publicului. “Este însă doar vârful aisbergului”, s-a băgat în seamă şi preşedintele Băsescu, arătând cu degetul pentru prima oară şi alţi vinovaţi, pe lângă moguli, prin “înţelegerea murdară” a doi dintre aceştia cu “politicul”.

E o complicitate despre care am scris de mai multe ori în acest colţ de pagină. Cifrele care încep să iasă la iveală indică însă nu două, ci cel puţin trei grupuri media, iar preşedintele Băsescu, oricât arată cu degetul în altă parte, nu se poate exclude din “politic”, fie şi numai dacă ne gândim la apropierea ideologică de doamnele Ridzi şi Udrea. Şi atunci, cum de nu a spus nimeni nimic până acum?

Lucrurile sunt clare cel puţin de la legea pentru uninominal încoace. O prevedere confuză a acesteia, cu privire la plata apariţiilor electorale, a dat dureri de cap Consiliului Naţional al Audiovizualului şi a creat portiţa prin care complicitatea politic-media s-a instituţionalizat, ca să spunem aşa. Legea electorală a fost promulgată de acelaşi preşedinte care arată azi cu degetul. Ca şi următoarea, pentru europarlamentare, care a moştenit prevederea referitoare l