Ultimele zile au surprins târgoviştenii cu temperaturi trecute de 32 de grade celsius. Căldura mare, mai ales de la orele prânzului, nu a trecut fără să lase urme. Cu toate astea, târgoviştenii au găsit modalităţi de a se feri de arşiţa verii. Cu pungi puse în cap, pălării de soare, umbreluţe şi multe sticle cu apă. Aşa merg târgoviştenii de 3 zile pe străzile municipiului. Motivul: valul de căldură ce s-a abătut asupra oraşului. După ploile din weekend, temperaturile de peste 32 de grade zilnic au devenit greu de suportat pentru toţi, indiferent de vârstă.
Bătrânii sunt cei mai grijulii
Dintre toţi târgoviştenii, bătrânii se feresc cel mai tare de căldura moleşitoare de la orele prânzului. Înarmaţi cu pălării, umbreluţe şi batiste, cei mai în vârstă dintre locuitorii oraşului ies la cumpărături sau la treburile zilnice înainte de arşiţa amiezii.
„Mă protejez cum pot. Mi-a zis şi doctorul să nu ies pe căldură că nu-mi face bine deloc, aşa că mă conformez, dar azi a trebuit să mă duc să iau pensia aşa că mi-am luat pălăria şi mă grăbesc, să nu îmi vină rău de la atâta căldură”, spune doamna Ioana, o pensionară de 78 de ani.
Copiii sunt şi ei afectaţi
A doua categorie cu risc mare la temperaturile foarte ridicate o reprezintă copiii. Deşi bunicii şi părinţii îi scot la plimbare sau la joacă, aceştia sunt echipaţi corespunzător. „Am luat sticla de apă, ca să fie hidratat, i-am luat o şepcuţă, ca să nu facă insolaţie, şi încerc cât pot de mult să îl ţin la umbră”, spune Monica, mama unui băieţel de 6 ani.
Zona preferată este parcul
Cei care trebuie să iasă din casă pe caniculă preferă parcurile pentru a se odihni şi răcori. În parcul Mitropoliei, la adăpostul umbrei, atât cei mai în vârstă cât şi cei mai tineri stau la răcoare şi îşi refac