Românii preferă magazinele cu preţuri mici, afaceri care prosperă în 2009
În timp ce consumul a scăzut per ansamblu, în condiţiile crizei, marile reţele de magazine de tip discount vorbesc despre creşteri ale vânzărilor, în primul semestru. Este şi cazul Profi, cu afaceri de peste 267 milioane de lei în prima jumătate de an, cu 45% mai mult faţă de acelaşi interval al anului trecut, potrivit Mediafax. Mai bine a fost şi pentru Rewe România, operatorul reţelelor de discount Penny Market şi Penny Market XXL. În primul semestru, reţeaua a înregistrat creşterea cu 35% a vânzărilor. Şi Plus, administrată de compania Pludi Market, a anunţat un avans al numărului de cumpărători în primul semestru. Pentru retaileri, criza nu a însemnat numai un salt la nivelul încasărilor şi al numărului de cumpărători, dar şi extinderea spaţiilor comerciale existente în prima jumătate de an, planuri similare existând şi pentru al doilea semestru.
Rezultatele bune raportate de magazinele de tip discount sunt explicate de specialişti printr-o schimbare a obiceiurilor de consum ale românilor speriaţi de veştile proaste din economie. Cu alte cuvinte, oamenii au fost mai atenţi cu planificarea bugetului de cheltuieli, au devenit mai raţionali şi au redus achiziţiile de impuls. "Acest comportament a determinat o scădere a vânzărilor, într-o proporţie mai mare în rândul firmelor mici din comerţul tradiţional şi într-o măsură mai mică în cazul comercianţilor mari", explică Ionuţ Pascu, project manager în cadrul firmei de consultanţă Roland Berger Strategy Consultants.
Încă de la debutul perioadei de criză în România, în luna octombrie a anului trecut, analiştii economici se aşteptau la modificarea obiceiurilor de consum ale românilor. (S.S.)
Românii preferă magazinele cu preţuri mici, afaceri care prosperă în 2009
În timp ce consumul a scăzut per ans