Viorel Feraru l-am remarcat pe drumul de lângă Teatrul de Vară spre Satul de Vacanţă. Stătea pe o băncuţă şi zâmbea din spatele unor afişe cu vedete precum Mirabela Dauer, Romică Ţociu, Emil Palade sau Doru Octavian Dumitru. Încerca să îşi atragă clientela pentru spectacolul din acea seară. Vine de patru ani pe litoral, de când a rămas şomer, şi munceşte pentru a-şi întreţine familia. „Lucrez de patru ani la această firmă, doar pe timpul sezonului. Este frumos într-adevăr, dar şi obositor“, a mărturisit Feraru. Uneori vrea să le arate oamenilor că trebuie să aibă încredere. „Mai sunt şi probleme în privinţa oamenilor, unii nu au încredere în ceea ce vindem, alţii spun că biletele sunt scumpe. Noi facem tot posibilul să le arătăm oamenilor că totul este pe bune. Până acum a fost bine şi sper să fie şi la fel şi de acum încolo“, a mai spus bărbatul. Cele mai neplăcute zile sunt cele ploioase, mai ales cum a fost cea recentă, când a fost furtună, iar spectacolul nu s-a mai ţinut şi a fost nevoie ca banii de bilete să fie returnaţi.
Puţini spectatori
Experienţa de fiecare zi din ultimii ani i-a arătat că tot mai puţini oameni vin la spectacol: „Nu mai este ca înainte, se vede cu ochiul liber că e problemă de bani. E criză mare şi nu îşi mai permit să meargă în fiecare seară sau măcar la două zile la un spectacol. Îi convingem cu vedetele pe care le avem în spectacol, le spunem oamenilor exact ce este pe afiş“.
Pe alţi colegi de-ai săi îi putem vedea pe plajele pe care le străbat de la un capăt la celălalt, vorbind în portavoce pentru a-şi atrage cumpărătorii. Când nu este ocupat cu punerea de afişe, Viorel Feraru stă cu orele să vândă bilete. „Nu e muncă grea, dar e obositoare pentru că e foarte cald“, se destăinuie el.
Biletele sunt vândute şi în funcţie de perioadă. Dacă e weekend, vânzarea e mai bună şi se ajunge şi până