Echipa de fotbal Pandurii Tg Jiu a terminat la egalitate cu formaţia turcă Denizlispor, 2-2 (1-1), sâmbătă, la Radenthein, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria.
Pentru gorjeni au marcat Jaka Stromajer (22) şi Adrian Nalaţi (78 - penalty) iar pentru Denizlispor a punctat Anghelov (45, 87 - penalty).
Pandurii a jucat cu echipa: Mingote - Lima, Martinovic (Ad. Rusu, 59), Chibulcutean (Nalaţi, 71), Cardoso - Hidişan (Murgan, 59), Fl. Stângă (Popete, 71), Al. Păcurar (Tremonti, 59), Vasilache (Grecu, 46) - Raskovic (Tilincă, 59), Stromajer (Peric, 46; Arrieta, 74). Antrenor Sorin Cârţu.
Cârţu a testat cu această ocazie doi jucători, atacantul bosniac Ozren Peric (născut la 4 aprilie 1987, fost la Sturm Graz, ultima oarăla NK Rudar Velenje) şi fundaşul dreapta brazilian Everson Alan da Lima, de 23 de ani, a jucat ultima dată la Tarxien Rainbows FC din Malta, după ce a trecut pe la Paulista, Guaratigueta şi Juventus Sao Paolo, în Brazilia.