Un proiect de cercetare pe care alte ţări l-ar considera mai mult decât tentant este respins categoric de statul român, printre motivele invocate regăsindu-se şi bizarele sintagme "prea ambiţios" şi "pomul lăudat", ultima referindu-se la valoarea echipei de cercetare implicate.
Directorul de program, o româncă, s-a încăpăţânat să aplice proiectul în ţară, pentru simplul motiv "că voia să lase ceva în urmă". A refuzat oferte din Austria şi Irlanda pentru a se lovi cu capul de marea problemă a României: incapacitatea de a-şi folosi marile valori.
Directorul de program, Gabriela Iorga, este doctor în fizică de ani buni şi a derulat, la Viena, un program care studiază efectul aerosolilor. Ţinem să spunem că aceşti aerosoli joacă un rol important în fenomenul schimbării climatice, cercetare în care se investeşte masiv în întreaga lume. Dar asupra lor vom reveni mult mai jos, dând prioritatea cuvenită absurdităţii statului român.
Să începem chiar cu directorul de program. Gabriela Iorga se descrie ca o persoană căreia "nu i-a plăcut niciodată să iasă în faţă" şi chiar s-a considerat şocată după ce a fost contactată de evz.ro pentru un episod din "Aurul Cenuşiu". În spatele modestiei din vorbă, stă însă o profesionistă desăvărşită, renumită pentru studiile despre aerosoli şi formarea norilor. O dovedeşte CV-ul său, care ne prezintă o româncă de 39 de ani care este doctor în fizica atmosferei şi a fost selectată, în 2003, de Universitatea Tehnică din Viena pentru un amplu studiu despre efectele aerosolului. Încântaţi de rezultatele studiului, irlandezii au încercat să o "fure" pe preţioasă cercetătoare. I-a refuzat însă scurt, motivând că vrea să aplice ce a învăţat la Viena în România.
A vrut un proiect pentru România
"Toţi au un timp pe acest pământ. Şi e important ce faci în acest timp şi ce laşi în urma ta.