…sau cat e de usor sa te transformi intr-un nesimtit la propriu – adica unul caruia nu-i mai pasa, nu mai simte; adica unul caruia anormalul incepe sa i se para normal. Despre mine vorbesc. Am fost in Caraibe, la un resort all inclusive (de aici si tacerea blogului din ultimele zile – am avut internet, dar n-am avut timp de el). Nu va imaginati cine stie ce in termeni de costuri: cand zici all inclusive, zici oameni saraci:) Iar de cand economia merge prost exista oferte extrem de rentabile. (Are si criza asta – ca toate crizele – si partile ei bune.) Dupa cataratul pe muntii din Sierra Nevada si taratul prin Death Valley a fost o schimbare de decor interesanta.

Oferta a intrecut cu mult asteptarile. Veti fi vazut prin reclame sau prin filme paradisul. Ei bine, exista. Marea e asa cum o vedeti, palmierii si nisipul asisderea, barul din piscina si jacuzzi-ul din camera, masajul pe plaja si bariera de corali si pestii multicolori (daca mergi la un snorkeling). Si, mai cu seama, peste tot oameni extrem de amabili. La ei, de fapt, vroiam sa ajung: la oamenii astia extrem de amabili. La “servitori”.

Stiu, suna dur, suna cinic, dar respecta realitatea de la fata locului. Exista o diferenta intre un “prestator de servicii in turism” – parca asa le zice – si oamenii astia. Un lucrator in turism cu pricepere stie sa zambeasca, sa faca o gluma, sa fie amabil, serviabil chiar. Dar de la serviabil la servitor e mai mult decat un sufix – e o lume intreaga. E o linie de demarcatie care, oricat de subtila, e imposibil de ignorat.

Pentru oamenii acestia, un post intr-un resort de genul celui la care am fost echivaleaza cu a-L prinde pe Dumnezeu de picior. (Banuiesc ca in spatele angajarilor exista o mafie extrem de puternica, dar asta e doar o speculatie de est-european.) Intr-o insula in care venitul mediu nu depaseste 300 de dolari pe l