Căldură mare şi oameni puţini în personalul de Mangalia. În tren găseşti câţiva tineri care merg la mare, în rest oameni în vârstă, preocupaţi şi stresaţi de muncă, de problemele zilnice. Să pleci vineri din Gara Constanţa, la ora 15.00, nu mai este un chin. Cel puţin din punct de vedere al călătorilor. Nu mai este înghesuială, nu te mai împiedici de rucsacuri cu corturi sau de picioare de om. În tren bate vântul, oamenii sunt „aruncaţi“ câte unul prin vreun compartiment. Un grup de 4-5 adolescenţi în short-uri, şlapi şi tricouri atrag atenţia. Sunt singurii care aduc ceva din aerul acela de tinereţe şi distracţie care cândva anima trenul. Ascultă muzică house la telefon, unii mai dansează, alţii se amuză. Nu au bagaje. Preţul unui bilet întreg este de 5,1 lei, iar elevii şi studenţii beneficiază de o reducere de 50%. Nu este o diferenţă mare de cel al autocarului Constanţa - Mangalia care este 6,5 lei, restul ţine de confort.
Însă călătoria cu trenul este una aparte... Aici ai timp şi prilejul să întâlneşti oameni şi să stai de vorbă cu ei până la destinaţie. Un bătrân de vreo 80 de ani cere voie să stea în acelaşi compartiment. Abia păşeşte. Se aşază. Printre riduri se scurge sudoarea. Merge spre Tuzla, nu aude bine şi preferă „să-şi piardă timpul la pescuit“, acolo unde nu este nevoie de dialog.
Trenurile sunt aproape goale Altădată, călătoria cu trenul era asociată cu ideea de vacanţă. Să scoţi capul pe geam şi să simţi aerul marin, să admiri peisajul, să te înghesui pe culoar, să-ţi etalezi rucsacul şi cortul, sau să stai pe bagaj. Larma călătorilor, veseli indiferent de condiţiile în care mergeau, făcea toţi banii. Şi parcă, plăcerea călătoriei nu era întreagă fără peripeţii de povestit la întoarcere. Practic făcea parte din impresiile de vacanţă, pe care, dealtfel, ţi le aminteşti zâmbind toată viaţa.
Tot ceea ce a răm
